Avantaje și riscuri ale internetului pentru copii și adolescenți. Strategii de mediere digitală parentală și școlară

55,00 lei

Disponibil pentru precomandă

Descriere

Cartea “Avantaje și riscuri ale internetului pentru copii și adolescenți – Strategii de mediere digitală parentală și școlară” prezintă detaliat rezultatele diverselor studii realizate în întreaga lume și în țara noastră asupra modului în care copiii și adolescenții utilizau internetul și tehnologia digitală, ghidați mai mult sau mai puțin de părinți și profesori, chiar înainte de pandemia COVID19. Ce înseamnă aceasta? Că această carte oferă o perspectivă asupra punctului de pornire în „caruselul digitalizării” ce s-a pus în funcțiune o dată cu pandemia. Rezultatele școlii online sunt consecința directă a ceea ce se întâmpla înainte de pandemie: mediere digitală parentală și școlară fluctuantă, nestandardizată, ce a mărit inegalitățile și diferențele, a potențat riscurile și oportunitățile, deopotrivă.

Adoptând o perspectivă sociologică, neutră axiologic, dar utilizând o triangulare metodologică calitativă inovatoare, această carte se adresează atât studenților și cercetătorilor din domeniul social, cât și profesorilor din mediul pre-universitar, cărora le propune o descriere amănunțită, din triplă perspectivă – copii, părinți și profesori – asupra transformărilor multiple ce au avut loc prin imersiunea tehnologiei în viața de zi cu zi a tuturor, iar la final oferă profesioniștilor din educația școlară un ghid explicativ asupra modului în care avantajele și riscurile internetului emerg în viața personală și școlară a copiilor și adolescenților din România.

În ziua de azi, copiii și adolescenții sunt și trebuie să fie online, opțiunea de a nu fi prezenți în spațiul virtual nu o mai au, așa cum nu au nici cum să nu fie influențați de modele oferite de cei din jurul lor în ceea ce privește utilizarea internetului. Pentru toți cei interesați de dinamica pe care trio-ul copii – familie – școală o are în metavers (universul real și virtual ce se contopesc, fiind unul prelungirea celuilalt) această carte oferă o sinteză argumentată științific, aducând claritate într-o realitate aflată în continuă schimbare. Într-un prezent marcat fundamental de digitalizare e necesară cunoașterea detaliată a modului în care formarea și dezvoltarea tinerelor generații este transformată, cu atât mai mult cu cât pe de o parte, internetul nu a fost creat pentru copii, dar ei totuși sunt printre cei mai prezenți online, iar pe de altă parte, nici adulții, părinți și profesori deopotrivă, nu sunt utilizatori atât de experimentați, astfel încât să îi poată ghida în sfera digitală.

Nu putem înțelege prezentul și nici anticipa viitorul, dacă nu cunoaștem trecutul!

ISBN: 978-606-37-0980-7

Informații suplimentare

Greutate ,56 kg
Anul apariției

2021

Autor

RODIDEAL Anda

Coperta / Cover

broșată / paperback

Forma cartii

Carte tipărită

Formatul paginii

14,85 x 21 cm

Nr. pagini

444