Determinator. Alge verzi unicelulare

2,20 lei

Stoc epuizat

Descriere

PREFAŢĂ.

O carte este oportun să apară dacă obiectivul ei este actual, ceea ce la rându-i este confirmat de receptivitatea cititorilor. Coincidenţa acestor premise promite satisfacţii autorilor şi editurii deopotrivă. Obiectivele Determinatorului algelor verzi unicelulare (Chlorococcales) sunt realităţile prezente în mediul ambiant, adică algele verzi unicelulare, care se impun a fi cunoscute înainte ca unele să dispară definitiv. Ori, a cunoaşte, în adevăr, înseamnă a fixa locul lucrurilor în sistemul naturii. Chlorococcale-le sunt în general răspândite în natură: de la gheţari până la medii termale; apă, sol, aer. Numărul lor se apreciază la 1000-1500 de specii (din totalitatea de 30000-50000 de specii de alge). Semnificaţia lor pentru viaţă este uriaşă: producere de biomasă şi oxigen. Ele ocupă un loc cheie în lanţurile trofice din ape. Dar ca organisme ancestrale (presupusul strămoş, Corycium enigmaticum, al genului Hydrodictyon, a existat deja în precambrian) reprezintă un punct nodal şi în filogenia regnului vegetal.

Diversitatea algelor este uimitoare. Bogăţia în specii şi numeroase varietăţi, cu delicate forme de tranziţie, denotă adaptabilitatea la diverse condiţii, implicit acele induse antropic, ceea ce le conferă o deosebită importanţă ambientală. Variabilitatea prodigioasă înseamnă, totodată, progresul evolutiv al ordinului. Determinarea Chlorococcale-lor este o îndeletnicire pasionantă, dar migăloasă şi anevoioasă. Pe parcurs apar adesea incertitudini care se datoreză nu numai polimorfismului speciilor, ci şi progresului tehnic de investigaţie. Pe de altă parte, într-un biotop cercetat habitează anumite forme caracteristice ale unei specii oarecare, care îndeobşte nu se regăsesc într-altul; alaiul de forme diferă. Formele de tranziţii pot fi induse prin culturi de laborator, dar acestea diferă de cele naturale, ori criteriile specifice, din determinatoare se bazează pe material din natură. Perfecţionarea microscopului fotonic, utilizarea microscopului electronic, dar mai ales a microscopului cu baleiaj, au dezvăluit multe proprietăţi esenţiale, datorită cărora sistemul Chlorococcale-lor s-a modificat semnificativ. Şi acest proces continuă şi se accelerează! […]

ISBN 973-9354-26-2

 

Informații suplimentare

Greutate 0,15 kg