Descriere
„Miruna Grozav este una din cele mai versatile (foarte) tinere dramaturge, iar acest lucru se poate observa inclusiv prin diversitatea temelor și a stilurilor celor trei texte din volumul pe care îl semnează. În desele noastre discuții purtate în cadrul cursurilor de scriitură și în revizitarea pieselor publicate aici, observ o temă centrală: timpul și trecerea lui. Trenul spre mare poate fi citit ca o parabolă a destinuluiuman, un vehicul (viața) cu o singură destinație. Nu știm dacă această călătorie în care ne îmbarcăm va fi mai lungă sau mai scurtă și, de fapt, nu asta contează pentru autoare. Prezentul, trecutul și viitorul coexistă în aceleași compartimente, manevrate invizibil de personajul tăcut al morții. Prin acest text, Miruna explorează posibilitățile absurdului și ale poeticului în noua scriitură. Odată cu Pământ și neam afânat plonjează în exploatarea realismului de tip cehovian. ‘Traducerea’ celor Trei surori și a Livezii de vișini în contextul ruralului românesc apropie publicul tânăr de ceea ce acesta ar putea considera ‘forme vechi’, dar reinterpretate. Așadar, disputa legată de forme (vechi vs. noi) atribuită Pescărușului, se află și aici, în ‘bucătăria internă’ a dramaturgiei. Cu textul Scapă cine poate, autoarea se apropie de tehnica teatrului documentat și de modalități diverse de a spune o poveste jucându-se cu timpul…”
Alexandra Felseghi
ISBN: 978-606-37-2213-4