Proiectarea didactică în învățământul preșcolar. Modele practice actuale.

43,00 lei

În stoc (poate fi pre-comandat)

Descriere

Contextul profesional ne permite să ne punem în valoare atât cunoștințele dobândite în anii de formare inițială, cât și latura creativă sau anii de experiență dobândită la catedra. Profesia didactică și, cu precădere, cea desfășurată în învățământul preșcolar presupune o îmbinare cu măiestrie a responsabilității profesionale cu empatia, spiritul ludic, spiritul de observație sau atitudinea pozitivă.

Știm deja că profesia de educator/ profesor în învățământul preșcolar este una pe cât de solicitantă, pe atât de plină de satisfacții. Responsabilitățile multiple ale cadrelor didactice includ supravegherea copiilor, ghidarea dezvoltării acestora astfel încât să le asigure premisele reușitei în școala primară, realizarea proiectelor de activitate adecvate vârstei, sprijinirea procesului dezvoltării abilităților sociale și emoționale prin activități ghidate, evaluarea activității preșcolarilor și nenumărate alte sarcini programate sau inopinate.

Anii trec, experiența profesională și de viață se acumulează și ajungem cu toții într-un moment în care simțim că putem avea o contribuție semnificativă la sprijinirea colegilor mai tineri, punându-le la dispoziție cunoașterea asimilată până acum. Aceasta a fost intenția de bază a cărții și sperăm că vom reuși prin această lucrarea să aducem aproape unele de altele două generații: a cadrelor didactice aflate în prag de retragere din activitate și a debutanților în învățământul preșcolar.

Generozitatea cu care ni s-a răspuns la propunerea de concepere și elaborare a acestei lucrări reprezintă încă o dovadă că mediul preșcolar este unul de sprijin și susținere reciprocă, atât în scopuri personale cât și profesionale.

Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la elaborarea proiectelor de activitate și la conceperea reperelor explicative privind curriculumul preșcolar și ne dorim ca acest material să ducă cu el, peste ani, experiențele didactice valoroase prin prisma corectitudinii lor, precum și a nivelului ridicat de creativitate manifestat în proiectare și realizare. — Coordonatorii

ISBN: 978-606-37-1551-8

Informații suplimentare

Greutate 0,97 kg
Anul apariției

2022

Autor

JUCAN Dana, MUSTE Delia

Coperta / Cover

broșată

Forma cartii

Carte tipărită

Formatul paginii

21×29,7 cm

Nr. pagini

372