Descriere
Schimbarea înseamnă să încercăm să depăşim graniţele de netrecut ale eului nostru, nu ca să ne pierdem, ci ca să ne regăsim. Aceasta este lupta indispensabilă pentru a ieşi din egoismul înnăscut, adevărată boală ce paralizează sufletul. Schimbarea înseamnă să punem în practică acea revoluţie copernicană conform căreia în centru se află altcineva, revoluţie deloc evidentă, pentru că suntem tentaţi să credem că soarele se învârte în jurul pământului. În schimb, ne regăsim pe noi înşine, bucuria, rolul nostru, siguranţa, dacă îi permitem celuilalt să se învârtă în jurul nostru. Schimbarea e propunerea Postului Mare, timp aspru
şi blând, exigent şi înţelegător, esenţial şi plin de descoperiri. «Ziua se apropie!», deci să ne schimbăm! – Eminenţa Sa Matteo Maria Cardinal Zuppi
Simona Alexandra și Cosmin Tudor, o pereche de tineri căsătoriți din București, au venit în Italia, la Bologna, cu multe speranțe… Parohia „Sfânta Cruce a Românilor din Bologna” i‐a găzduit pe perioada tratamentului pe care Alexandra trebuia să‐l urmeze aici, fiind diagnosticată cu o formă de cancer într‐un stadiu avansat. Alexandra și Cosmin, tineri ortodocși, au descoperit diferența dintre Biserica greco‐catolică, ortodoxă și romano‐catolică, căutând prin bibliotecă cărți, atât în limba română, cât și în limba italiană. Au găsit cartea cardinalului Maria Matteo Zuppi, Guarire le malattie del cuore (Bolile sufletului), iar după ce au citit‐o mi‐au cerut să o traducă în limba română, deoarece, așa cum a fost pentru ea, spera să fie de mare folos celor care luptă, pe ultima sută de metri, cu această boală necruțătoare.
Alexandra a început traducerea cărții… apoi Domnul a chemat‐o în patria cerească.
Eu am făcut tot posibilul, încurajat de Cosmin, soțul Alexandrei, având aprobarea Cardinalului Maria Matteo Zuppi și cu ajutorul Preasfințitului Virgil Bercea, al preotului Adrian Botea, al Monicăi Omilescu și al Codruței Săcelean, cărora le mulțumesc din suflet, ca această carte să vadă lumina tiparului înspre folosul cât mai multor oameni.Pr. Marinel Mureșan,
Parohia „Sfânta Cruce a Românilor din Bologna”, Italia
ISBN: 978-606-37-1022-3