Volumul Metafora colibelor propune o lectură a producțiilor folclorice – numite, generic, de către Șerban Cioculescu, „poezia de colibă” – prin prisma conceptului de imaginar lingvistic. Studiile reunite aici valorifică noțiunea de metaforă conceptuală teoretizată în lingvistica cognitivă, dar și învățăturile etnolingvisticii despre modul în care se pot reconstrui reprezentările despre lume și viață ale unei comunități, încapsulate în diferite expresii lingvistice.
Analiza vizează, cu deosebire, acest compartiment lingvistic, având în vedere că lexicul unei limbi are un grad mai ridicat de stabilitate, ascunzând un sistem de concepte și imagini elaborate colectiv și trădând o veritabilă grilă comună de interpretare a lumii, specifice comunității vorbitoare. Scopul este acela de a identifica în limbajul producțiilor folclorice câteva scheme fundamentale ale imaginarului colectiv, ce asigură coerența și identitatea universului comunităților tradiționale românești, fără a pierde din vedere nici schemele universale după care funcționează mintea omului de oriunde și de oricând. Astfel, omul de astăzi este sensibilizat pentru a vedea nu doar ceea ce îl desparte de omul arhaic și tradițional, cât, mai cu seamă, lucrurile care îl leagă de acesta.
Bunăoară, cititorul va regăsi, în aceste pagini, interpretarea metaforelor prin care a fost conceptualizată ideea de creație, atât în cazul celui mai mare și mai fascinant dintre toate actele creatoare, și anume, facerea lumii, cât și în ceea ce privește apariția altor forme ale existenței, pe diferite paliere ale sale: uman, vegetal, animal sau mineral. Totodată, își va putea face o imagine mai clară asupra imaginarului lingvistic și cultural al lumii văzute sau al celei nevăzute, al lumii sufletești sau al celei trupești. Nu în ultimul rând, se va întâlni cu figura fratelui ori a țăranului, așa cum au fost ele profilate în imaginarul comunităților românești.
Mai simplu spus, Metafora colibelor ne sugerează că omul folcloric nu a plecat cu totul din lume, ci este încă viu, vorbindu-ne nu doar prin gesturile de zi cu zi pe care ni le-a lăsat moștenire, cum ar fi scuipatul în sân ori firul roșu prins la încheietura mâinii nou-născuților, ci și prin metaforele conceptuale încifrate în expresiile pe care noi, cei de azi, le folosim zilnic, chiar dacă am uitat că ele au fost imaginate prin colibele în care acesta a viețuit odinioară.
