Autor: UBB Libraria

Publicat pe de

Recenzie de carte – Dan Chițoiu, Persoană, lume, realitate ultimă. Filosofare și spiritualitate în Răsăritul Creștin

Ediția a II-a revizuită și adăugită, Presa Universitară Clujeană, 2022.

Cartea profesorului Dan Chițoiu (Departamentul de Filosofie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași) însumează cercetările sale asupra reperelor pe care actul filosofării sau experienței spirituale le-au avut în ceea ce este descris ca fiind spațiul cultural al Răsăritul creștin. Sintagma „Răsărit creștin”, așa cum apare în paginile volumului publicat la Presa Universitară Clujeană, desemnează nu atât o delimitare geografică, cât aria în care a fost activ un patern de raportare la sine, la lume și la realitatea ultimă. Dacă Estul creștin desemnează oikoumena Imperiului Bizantin în epoca patristică, nu mai puțin aparțin acestui Est arii culturale conturate după restrângerea hotarelor imperiului. Iar Biserica Asiriană a Răsăritului a avut un misionarism absolut remarcabil (deși puţin cunoscut), unul prezent în arii largi ale Asiei, creștinismul din sudul Indiei întemeiat de misionarii sirieni fiind o moștenire vie până astăzi.

(Re)discutarea temelor persoanei și experierii, a lumii și raționalității lumii, a realității ultime, ori a iconicului, se constituie în argumentarea existenței unei dinamice conexiuni între tradiția multimilenară vie a Estului creștin și o contemporaneitate în care știința și tehnologiile schimbă atât de evident „chipul” viețuirii noastre în lume. Paginile din acest volum pleacă de la constatarea insuficienței unor presupoziții ce au stabilit cadrele orizontului de raționalitate al modernității. Punerea în joc a altor strategii de cercetare, descoperirea de multiple niveluri ale realității, ori reacția fenomenologiei față de pretențiile metafizicii, au reprezentat provocări la adresa veleităților acestui model de raționalitate. Dan Chițoiu socotește necesară „reconsiderarea valorii și semnificației unor căi de investigație a căror validitate fusese privită cu circumspecție nu o dată”. În acest sens, este invocat faptul că sintagma „informație spirituală” apare în cercetările mai recente, fiind un indiciu că informația nu mai este văzută ca rezultat exclusiv al cunoașterii științifice ce decurge din validarea experimentală. Alte tipuri de experiență, ce pot fi mai adecvat descrise ca forme de experiere, ce țin de practica spirituală, au nu doar criterii după care pot fi puse în lucru sau modalități de verificabilitate, dar furnizează și un anume fel de informație, esențială și în articulările actului de filosofare din Estul creștin. Sunt de invocat, ca exemplu, scrierile lui Isaac Sirul, care au reprezentat reperul și ghidul de săvârșire a experienței spirituale, lucru valabil în vaste arii de practică ale isihasmului românesc sau rusesc.

Coordonatele întru care și-a găsit rosturile actul filosofării în vremea patristică, rezonează cu provocările și interogările ce se petrec astăzi, mai mult ca oricând, conceptele si sintagmele care alcătuiesc firul narativ al volumului fiind acum locuri comune ale dezbaterilor din filosofie, nu mai puțin în umanioare sau în știință. Sub impactul unei istorii ce stă sub semnul evoluțiilor neașteptate și ale succesiunii crizelor ce au tot mai mult caracter global, reflecția filosofică se îndreptă către o revizuire a răspunsurilor la perena interogare a umanității omului.

Raportarea critică a fenomenologiei recente față de valențele explicative ale metafizicii a reprezentat o provocare la adresa autosuficienței modelului de raportare la lume și om impuse de modernitate, devenind acum necesară reconsiderarea valorii și semnificației unor moduri de abordare a căror validitate era cu fermitate respinsă până atunci. Pentru noi, înțelegerea sensurilor de filosofare conturate în Răsăritul creștin ne este mai la îndemână, aceasta și pentru că, în deceniile trei și patru ale veacului trecut, Nae Ionescu sau Dumitru Stăniloae au pus în lucru datele culturale ale acestei tradiții. Corifeii gândirii românești interbelice au deschis perspective noi plecând de la recuperarea perenului din tradiția noastră spirituală. Stăniloae a adus conștiința necesității revenirii la sursele patristice, pentru a se ajunge la ceea ce, în fapt, caracterizează modelul cultural al Răsăritului creștin. Nae Ionescu pune în joc resursele tradiției spirituale a Răsăritului creștin, ca recurs cu caracter personal, iar „felul în care filosofa în fața studenților săi nu doar a trezit spirite, ci a contribuit decisiv la formarea celor ce vor fi numele marcante ale generației interbelice din cultura românească”.

Aceste aspecte sunt pe larg discutate în capitolele cărții semnate de Dan Chițoiu. Paginile volumului ne oferă deschideri și repere în investigarea contextelor în care perspectiva oferită de Răsăritul creștin poate oferi răspunsuri căutărilor omului de a se înțelege pe sine și a înțelege lumea în care trăiește.

Corina Domnari
Doctorand în Filosofie,
Editor Methexis Journal of Research in Values and Spirituality`

Publicat pe de

Alberto Castaldini, „Cooperatores iniquitatis. Volontà di dominio e negazione dell’altruità”, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2019, 115 p.

Contenuti del libro: Significato dell’altruità – Negazione della creazione e logica dell’iniquità – Strategie degli iniqui e non-possibilità del bene – Cooperatori dell’iniquità e loro agenti – Il male nemico della generatività – Unione con Dio e relazione con l’altro – L’omicidio spirituale – Rinnegamento della speranza e anticipazione della morte – La potenza dell’empatia – Radicamento e reattività del male – Impedire il kairós dell’altro uomo – Aprire alla possibilità della vita – Resa e capitolazione interiore – Destino dell’empio.

Le condizionanti contingenze in cui dalla fine del 2019 è piombata l’intera umanità sembrano fare da cornice alle intense riflessioni del testo di Castaldini sulla pestilenza dell’iniquità e dei suoi cooperatori: untori, più o meno consapevoli, del virus dell’effimero. La distruttività, l’odio e la violenza del potere, che appaiono come sottotitoli virtuali del libro, richiamano alle tante forme possibili con cui il male può presentarsi.

Il testo, che si situa tra la zona letteraria e quella teologica, rappresenta una straordinaria sperimentazione sia per l’accuratezza del viaggio nella psiche, che per la ricchezza estetica e simbolica del linguaggio utilizzato.

Cooperatores iniquitatis è un libro che non è un libro: è uno scrigno di preziosi spunti di riflessione nel momento in cui diventa la sorgente di un’etica che rimette in mano all’uomo i fili del suo destino. Da questo punto di vista stimola il lettore a non temere l’incontro con la sua parte d’Ombra. Il testo sembra desunto dal diario di un percorso spirituale, di una coscienza che si è avvicinata all’incommensurabilitã vertiginosa del mondo ridotto alla misura unicamente umana. Per questo è, a suo modo, un’opera poetica legata allo spirito del profondo che sollecita nel lettore il dialogo con la propria interiorità.

Il testo di Alberto Castaldini, docente di filosofia e studi ebraici nella Facoltà di Teologia Greco-Cattolica dell’Università Babeş-Bolyai di Cluj-Napoca, e professore invitato al Pontificio Ateneo Sant’Anselmo di Roma, è un severo percorso di introspezione che richiede la capacità di cercare dentro se stessi il corrispettivo di ogni parola nel proprio registro emozionale. La densità del testo invita alla pratica del discernimento, necessaria per soppesare il senso di ogni singola frase. Attraversare ogni pagina significa ingaggiare un vero corpo a corpo con i concetti espressi.

Ogni parola va ponderata, vissuta. Inglobata. Il linguaggio che parte dal profondo, immediato, diretto, sembra obbedire al desiderio dell’autore di partecipare al lettore le tappe del suo incontro con la parte più complessa di se stesso.

È un testo che affronta con coraggio la necessaria distruzione di ogni mitologia consolatoria quindi non ammette distrazioni e va ‘tradotto’ nella lingua del lettore, nel senso che il lavoro di traduzione semantica è implicito in ogni forma di comunicazione. È quel tipo di ‘traduzione’ che parte dall’ascolto del testo come di una persona in analisi, dall’ascolto del suo ritmo, della sua problematica, ma è anche un cercarne la realtà misteriosa e non descrivibile se non in modo indiretto, allusivo e insoddisfacente.

Cooperatores iniquitatis rappresenta un prezioso strumento di apprendimento relazionale in grado di far transitare significati culturali e antropologici. La sua lettura richiede empatia ovvero lo sforzo di immedesimarsi nell’atto creativo che l’ha prodotto, e poi richiede l’obiettività e l’apertura necessarie per saper creare anche quella distanza dal testo stesso che ne fa meglio cogliere la prospettiva. Per assimilarne i concetti bisogna porsi al di fuori del testo e, al tempo stesso, al di fuori dei propri vissuti, per non correre il rischio di proiettarli e quindi interpretare arbitrariamente quello che è il pensiero dell’autore. Pagina dopo pagina, il lettore viene allenato a fare attenzione anche ai propri angoli bui, ai propri punti ciechi, a non proiettare sul testo scritto quello che uno ha in testa o nell’anima. In altre parole, il lettore diviene man mano sempre più consapevole del magnetismo di induzione che la specificità dell’argomento può generare nel suo spettro emozionale. Dal punto di vista del lavoro psicoterapeutico, si potrebbe quindi affermare che il lettore di Cooperatores iniquitatis viene portato a confrontarsi con il fenomeno del controtransfert.

Nel completarne la lettura, si fa strada in me la certezza che la scrittura audace e densa di questo testo abbia rappresentato per l’autore uno strumento terapeutico. E tale può esserlo anche per i suoi lettori.

PATRICIA PAGOTO

Primo ricercatore IFOL – Ministero del Lavoro
e delle Politiche sociali (Roma)

patriciapagoto9 @ gmail.com