MÂNDRESCU Gheorghe

Cadru didactic universitar la Iniversitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, în specialitatea Istoria artei românești și universale, după ce în intervalul 1967 – 1999 a funcționat ca îndrumător, muzeograf, muzeograf principal, cercetător științific la Muzeul de Artă din Cluj Napoca, beneficiind de burse de studii la Universitatea Internațională de Artă din Florența, Universitatea din Bologna, Centrul Internațional de Arhitectură Andreea Palladio din Vicenza. Doctor în istorie, specializarea istoria artei, cu teza „ Arhitectura în stil Renaștere la Bistrița”, conducător academician Virgil Vătășianu.

Istoric și critic de artă ce a predat cursuri și a susținut seminarii la disciplinele : istoria artei medievale pe teritoriul României, istoria artei europene de la paleocreștin la romanic, gotic și Renaștere, cursuri de muzeologie și muzeografie, despre evaluarea bunurilor de patrimoniu, organizând sesiuni de comunicări și excursii de studiu.
A relansat, ca director la Accademia di Romania de la Roma, după hiatusul impus de dictatura comunistă, anuarul „Ephemeris Dacoromana”, vol. XI, 272 p., Roma 2000, la 55 de ani de la apariția volumului X. În anul 2003 este fondator al Institutului Italo- Român de Studii, de pe lângă Facultatea de Istorie și Filosofie a U.B.B. Cluj Napoca, unde a inițiat tipărirea, până în prezent, a cincisprezece anuare și a altor publicații. În anul 2008 a lansat și coordonează noua revistă „Historia Artium” în cadrul seriei „Studia Universitatis Babeș- Bolyai”.

Afișez singurul rezultat

Afișez singurul rezultat