Descriere
Printr-o serie succesivă de volume, colecția de față își propune să dea acces publicului din România, pentru prima dată, la cele mai relevante lucrări, publicate sau inedite, ale lui David Mitrany
Studiul care dă titlul si substanţa acestei cărţi a fost publicat iniţial în 1943, de Royal Institute of international Affairs, şi reprezintă prima expresie editorială a concepţiei funcţionaliste asupra relaţiilor internaţionale a lui David Mitrany. Întâmpinat cu mare interes încă de la prima ediţie, Un sistem de pace operativ propune o serie de teme de interes academic si diplomatic dezvoltate coerent în această antologie de articole stiinţifice. Publicat sub îngrijirea lui David Mitrany în 1966, volumul de faţă conţine sapte studii care permit cititorului român să parcurgă etapele maturizării gândirii marelui autor de origine română. Lectura pleacă de la încercarea lui Mitrany de a imagina, în plin război, un sistem stabil al păcii internaţionale prin cooperare, şi ne conduce până la proiectul construcţiei europene, în care, la mijlocul deceniului sapte al secolului XX, DM vedea confirmarea ideilor sale de-o viaţă. – Editorii
Extras David Mitrany 2_Un sistem de pace operativISBN: 978-606-37-1750-5
ISBN: 978-606-37-1809-0