Descriere
Ne aflăm, categoric, în fața unui produs intelectual care respectă toate regulile cercetării științifice și care poate și trebuie să fie o lectură folositoare pentru specialiștii din orice domeniu. Pastorul dr. Ovidiu Druhora nu scrie ca să facă prozelitism creștin sau confesional de niciun fel, ci scrie ca să lărgească sfera cunoașterii umane. Este drept că Domnia Sa face nu doar știință, ci și pledoarii morale de mare profunzime, așa cum se întâmplă în orice disciplină socio-umană. Omul de știință tinde mereu spre obiectivitate, dar rămâne și subiectiv, pentru că nu poate să scrie numai cu mintea, ci trebuie să o facă – dacă vrea să fie autentic și să aibă credibilitate – și cu sufletul.
Președintele Academiei Române, Academician Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop
Îl cunosc pe Dr. Ovidiu Dorin Druhora de peste 40 de ani. De-a lungul anilor, am văzut în el un om echilibrat spiritual și deschis pentru a-și înnoi mereu cunoașterea de Dumnezeu. Dr. Druhora își prezintă convingător argumentele în favoarea dialogului interconfesional și teza demonstrează o temeinică cercetare științifică. Studiul arată că autorul este bine ancorat în cunoașterea istoriei relațiilor dintre cele două tradiții creștine, dar și pasiunea sa pentru dialogul dintre gândirea teologică ortodoxă și cea protestantă/evanghelică, în particular cea penticostală. În spatele acestui proiect este o complexă muncă de cercetare de unde derivă propunerile îndrăznețe pentru soluțiile care ar putea duce la un dialog mai eficient între cele două tradiții creștine. Atât cititorul obișnuit, dar mai ales studentul și profesorul de teologie vor aprecia abilitatea autorului de a mânui cu înțelepciune descoperirile din munca de cercetare științifică a acestei lucrări. Recomand cartea de față atât pentru contribuția importantă pe care o aduce în domeniul teologiei, cât și pentru găsirea unor soluții practice în promovarea unui dialog interconfesional sănătos, atât de necesar în aceste zile.
Dr. Lazăr Gog
Pastor Senior – Biserica Penticostală „Emanuel”, Anaheim, CA-USA
International Field Director for Church of God Romanian Territory
Profesor asociat – Institutul Teologic Penticostal din București
Teza cu titlul Pledoarie pentru dialog pornește de la următoarea întrebare: este posibil ca două tradiții creștine (ortodoxă și protestantă/evanghelică) atât de diferite, să se angajeze într-un dialog teologic autentic, onest și fructuos? Un astfel de dialog este întotdeauna o experiență transformatoare, de aceea modelul teoretic pe care se bazează această cercetare este inspirat din triada: informare-formare-transformare. Cititorul va descoperi că dialogul teologic între cele două tradiții este posibil și necesar, chiar obligatoriu.
Studiul este relevant pentru că analizează atât dialogul teologic în spațiul occidental (nord american), unde protestanții sunt majoritari, iar ortodocșii sunt minoritari, cât și spațiul românesc, într-o măsură mică, unde ortodocșii sunt majoritari, iar protestanții sunt minoritari. Teza autorului propune un deziderat admirabil: ca fiecare creștin să ajungă să recunoască viața schimbată și harul lui Hristos în aproapele din cealaltă confesiune. Mai mult, fiecare creștin trebuie să meargă intenționat spre celălalt cu dorința de a învăța de la el, nicidecum cu superioritate sau cu dorința de a-i da lecții. Cititorul este, așadar, invitat să privească dialogul teologic atât ca pe o reflecție teologică, cât și ca pe o angajare duhovnicească, o călătorie a smereniei și a iubirii hristice. Dialogul este o călătorie către sine, dar care trece obligatoriu prin celălalt.
ISBN: 978-606-37-0693-6
ISBN: 978-606-732-149-4